Anunț selecție voluntar în cadrul proiectului de cooperare

Sedinta de management
June 15, 2021
Conferință de presă lansare proiect QR4ALL
August 10, 2021

Anunț selecție voluntar în cadrul proiectului de cooperare

GAL Valea Prutului selectează persoane interesate să fie voluntari în cadrul proeictului de cooperare QR4ALL și care să participe la identificarea și marcarea traseelor pentru biciclete ce urmează să fie create în cadrul proiectului ,,QR4ALL” .
Sunt eligibile persoane care au împlinit vârsta de 16 ani, sunt din teritoriul GAL Valea Prutului și doresc să participe la sesiunile/atelierele de instruire si activitătile din cadrul proiectului de cooperare.
De asemenea, voluntarii vor avea obligația de a participa la activitățile de identificare, marcare și mentenanță a traseelor identificate prin proiect, să cunoască regulile traseelor pe care intervin, să comunice eficient și asertiv cu ceilalți membri ai echipei, cu turiștii și autoritățile, să dezvolte echipa prin implicarea altor voluntari, să acorde primul ajutor, să acorde ajutor pentru echipele serviciilor de urgență atunci când este nevoie.
Persoanele intresate sunt rugate să transmit un CV si datele de contact pe email: galvaleaprutului@gmail.com până cel târziu 30 august 2021. Persoanele selectate vor fi anunțate telefonic și se vor prezenta la sediul GAL pentru stabilirea regulilor de participare la viitoarele activități.